Traditii din Saptamana Mare

0
480
Iisus pe cruce
Iisus pe cruce

Ne aflam la mijlocul a ceea ce credinciosii numesc Saptamana Mare sau Saptamana Patimilor. Aceasta a inceput in Duminica Floriilor, cand s-a sarbatorit Intrarea in Ierusalim a Domnului Iisus Hristos si se va termina in aceasta duminica, cand vom sarbatori Invierea Mantuitorului. La fel ca oricare alta sarbatoare romaneasca, si aceasta are anumite traditii si superstitii, pe care le urmeaza nu doar batranii si adultii, ci si foarte multi tineri.

De exemplu, se spune ca nu este bine sa dormi maine, adica in Joia Mare. De ce? Potrivit credintelor populare, persoana care va dormi in aceasta zi va fi lenesa pe tot parcusul anului, iar orice lucru pe care il vor incepe, nu vor reusi sa-l termine cu bine, chiar daca este un lucru usor sau mai greu.

In Vinerea Mare se merge la biserica pentru a se trece pe sub masa unde se afla amplasat Sfantul Epitaf. Aceasta trecere se face, in general, in genunchi. Se spune ca aceasta mama este o metafora pentru coborarea Mantuitorului in mormant.

Tot in aceasta zi se tine post negru; ziua mai este denumita si Vinerea Seaca, din acest motiv. Traditia spune ca persoanele care tin postul vor fi sanatoase si ferite de rele tot anul. Mai mult, in zone ca Bucovina si Moldova se considera ca daca vei tine post negru in aceasta zi, Dumnezeu te va ajuta sa te vindeci de bolile de piele.

O alta superstitie din aceasta zi spune ca nu e bine sa mergi la tuns in Vinerea Patimilor. De ce? Se spune ca daca faci acest lucru, iti va muri cineva drag din familie. In Moldova, insa, traditia este cu totul alta: cei care merg la tuns in Vinerea Mare vor fi vindecati sau feriti de durerile de dinti in continuarea anului.

Duminica, in prima zi de Paste, exista traditia ca dis-de-dimineata, toti membrii familiei sa se spele pe fata cu apa in care au fost puse un ou vopsit rosu si cateva monezi – in unele zone, la acestea se adauga si un fir de busuioc. Se mai spune ca este bine sa te dai pe fata cu oul rosu care a stat in apa, pentru a fi frumos si imbujorat, ca oul de Paste. Persoanele care vor ciocni un ou in aceasta zi se vor intalni si pe lumea cealalta, iar o alta superstitie zice ca daca nimeresti un ou cu doua galbenusuri, iti vei gasi sortitul pana la finele anului.