Pianul calator se apropie de destinatia finala

2
706

Pianul de concert ce aparţine Societăţii Române de Radiodifuziune şi  care va fi pus la dispoziţia comunităţii din Sânnicolau Mare – oraşul în care s-a născut compozitorul Bela Bartok la finalul celei de-a doua ediţii a turneului Pianul Călător, se apropie de destinatia finala, dupa ce şi-a început călătoria cu ‘’o dimineaţă de plajă’’ la Mamaia si a continuat drumul la Buzău, Focşani şi Roman.

Aventura a început la temperaturi ridicate, pe malul Mării Negre, când pianul călător – un Bluthner de concert – şi pianistul Horia Mihail, protagonistul turneului, au încântat publicul pe terasa Radio Vacanţa cu un recital neconvenţional ce s-a auzit şi pe 2 km de plajă, pentru cei ce au dorit să combine sonorităţile clasice cu muzica valurilor.Deopotrivă miraţi si încântaţi de această oprire a pianulul calător chiar pe malul mării, auditorii au declarat : ”Extraordinar, chiar ne relaxează, ne calmează. Vorbim la umbră şi ne linişteşte. Uiţi de gânduri, uiţi de toate.”, „Nostalgic, melancolic. Ai loc să visezi”, „Pianul se combină mai bine cu plaja. Nu rap, nu rock”. Chiar negustorului de fructe de pe plajă nu i-a mai păsat cum merg vânzările pentru jumătate de oră, încântat fiind de această oază de armonie apărută cu totul surprinzător în mijlocul sonorităţilor agresive de la terase: „Asta e important. Ceea ce face omul acela acolo e legat de cultură.”


De la Mamaia pianul a plecat la Buzău unde a avut loc un recital găzduit de Sala Consiliului Județean. „Este un lucru extraordinar de important pentru ţară în primul rând acest turneu, face un bine muzicii în general şi artei româneşti în particular. Faptul că mai multe oraşe din diverse zone ale ţării au această posibilitate de a lua contact atât cu muzica pe care o prezintă pianistul, cât şi cu acest instrument deosebit  este o pată de culoare în această zonă gri din momentul actual prin care trece România.”, a declarat un spectator apreciind la superlativ evenimentul. Pianul și pianistul și-au continuat apoi călătoria pe 19 iunie la Focşani şi miercuri, 20 iunie, la Casa de cultură din Roman.Ca şi anul trecut, când a demarat acest proiect, iniţiat şi organizat de Radio România Cultural şi asociaţia culturală Accendo şi gândit pe trei ani, pianul pus la dispoziţie de Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) va fi încredinţat unei localităţi în care nu există pian de concert, anul acesta fiind ales Sânnicolau Mare, din judeţul Timiş. Până a ajunge însă acolo, Horia Mihail va mai putea fi ascultat în concertul cu Filarmonica din Timişoara din 28 iunie, iar împreună cu pianul călător la Caracal în 26 iunie şi destinația finală Sânnicolau Mare în29 iunie

Ca un post scriptum la acest turneu, pe 11 iulie, Horia Mihail va concerta la Chişinău, în închiderea festivalului internaţional „Nopţi pianistice”.

« În fiecare oraş a fost altfel şi cu siguranţă în continuare, fiecare teatru, fiecare casă de cultură, fiecare castel sau sală de concert îmi vor oferi senzaţii diferite. Sunt ferm convins că ceea ce facem din punct de vedere artistic este un fenomen în continuă schimbare, care are de-a face cu  fluctuaţiile sufletului nostru. Modul în care cânt este de fiecare dată proaspăt pentru mine şi sper că şi pentru public. Reacţia caldă pe care am observat-o la publicul din Bucureşti, un public foarte exigent, nu poate decât să mă bucure. » declara Horia Mihail la finalul recitalului de la Bucureşti.

            Prima ediţie a acestui turneu a avut loc în 2011 în 12 oraşe din ţară şi a marcat împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Franz Liszt, fiind realizat după exemplul turneului susţinut de celebrul pianist şi compozitor romantic între  anii 1846 şi 1847 în Ţările Române. Al doilea turneu Pianul călător îi oferă lui Horia Mihail bucuria de a repeta această experienţă în 20 de orașe, la o nouă anvergură, cu un program dens şi incitant, cu recitaluri şi concerte cu orchestra. Traseul lui poate fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.